Localitatea Praid este una dintre cele mai importante staţiuni balneare din Transilvania, obiectivele turistice din staţiune fiind vizitate de mii de turişti anual. Situat în centrul localităţii, într-o zonă liniştită şi ferită de aglomeraţie, Pensiunea Medveház Vă oferă posibilitatea de a petrece vacanţa într-un mediu natural, înconjurat de peisajul fabulos al Munţilor Gurghiului. Vă invităm să beneficiaţi de renumita ospitalitate a ardelenilor, să descoperiţi farmecul naturii din inima Transilvaniei, aerul curat al zonei, precum şi obiectivele turistice care reflectă armonia dintre cultură, viaţă, natură şi om. În mijlocul acestor miracole se află Pensiunea Medveház, cu un număr de 19 camere concepute şi realizate în stil traditional, care Vă oferă confortul optim pentru o vacanţă de neuitat. Camerele sunt echipate cu baie proprie, televizor şi minifrigider. Parcarea privată, locul de grătar, internet prin wireless, precum şi filagoriile, sunt facilităţi care contribuie la satisfacerea nevoilor dvs. Întrucât şi copii trebuie să se bucure de farmecul naturii, punem la dispoziţia acestora un loc de joacă special amenajat, precum şi o grădină, unde au posibilitatea de a elibera energia acumulată în viaţa de zi cu zi. În cadrul restaurantului, aveţi posibilitatea de a gusta atât mâncăruri locale cât şi internaţionale, preparate din produse proaspete şi naturale. Dovada succesului nostru sunt sutele de clienţi care aleg serviciile noastre în fiecare an. Vă aşteptăm cu drag!
Tastați cuvântul de căutare și apăsați Enter pentru a căuta, Esc pentru a ieșire.
Site-ul nostru folosește cookie-uri. Ceea ce înseamnă că browserul dvs. stochează unele date, ceea ce face ca pagina să fie mai ușor de utilizat. Acceptați cookie-ul și data viitoare această fereastră nu va apărea!